Poate fi un mic dejun/brunch răcoritor și delicios, potrivit pentru vremea de afară.
Preparare: 5 minute
Gătire: 10 minute
Ingrediente (o porție):
-2 ouă
-250 grame iaurt grecesc
-30 grame unt
-1 linguriță ulei de măsline
-1 linguriță mărar
-zeamă de lămâie
-1 cățel de usturoi
-1 linguriță ardei uscat
-chilli după gust
-1/2 linguriță boia
-1/2 linguriță chimen
Mod de preparare:
În general, ouăle turcești se pregătesc destul de simplu, însă e nevoie de puțină atenție la câteva detalii. Pentru început, voi pune apă la fiert într-o crăticioară, iar în timpul acesta voi așeza iaurtul în farfurie. Ideal ar fi ca acesta să fie la temperatura camerei. Dacă doar ce l-ați scos din frigider, puneți-l puțin pe baie de aburi pentru a ajunge la temperatura camerei. Zdrobesc cățelul de usturoi și îl amestec bine cu iaurtul, iar apoi întind cu o lingură iaurtul într-o farfurie.
Următorul pas va fi topirea untului. Încing o tigaie și topesc untul la foc mic, alături de uleiul de măsline, până devine ușor auriu, fără să se ardă. Adaug în el ardei uscat, chilli, boia, chimen și sare și le prăjesc puțin în uleiul încins. Opresc focul și adaug compoziția peste iaurt, după ce s-a răcit puțin.
La final, pregătesc ouăle poșate, unul câte unul. Le voi sparge și le voi ține într-o sită de ceai, cateva minute, pentru a îndepărta tot lichidul din albuș. Este important ca ouăle să fie reci, din frigider. După ce lichidul s-a scurs, trec oul într-un castron și îi adaug o linguriță de zeamă de lămâie. Asta îl va ajuta să rămână cât mai închegat în timpul poșării. Se adaugă cu grijă oul în apa care a fiert și îl las 2-3 minute, până s-a făcut ușor tare, dar cu gălbenușul lichid.
Așez ouăle peste iaurt și presar mărar, fulgi de chilli și opțional, boabe de rodie. Servesc cu lipii sau cu pâine prăjită.
Pentru această rețetă am folosit ouă Ovital de la Familia Toneli, bogate în Seleniu, de la găini crescute în aer liber.