Familia Toneli

Toneli lansează ouăle Bio

Din punct de vedere denumire, atât “bio” cât și “organic” sau “ecologic” semnifică același lucru, adică vorbim despre niște produse care, potrivit OMS – Organizația Mondială a Sănătății, sunt fabricate prin procedee tradiționale, eco-friendly, fără a se utiliza agenți chimici, organisme modificate genetic, fertilizanți, pesticide, stimulatori de creștere, hormoni, antibiotice etc. 

Nu există o denumire oficială acceptată și adoptată pentru aceste produse pure la nivel global, ci mai degrabă denumiri zonale sau locale, la nivel de țară. Astfel că vom întâlni termenul de „organic” în USA, Canada, Anglia și „bio” în Franța, Germania, Italia.

Conform regulamentelor pentru agricultură adoptate de România – termenul agreat este „ecologic” – agricultură ecologică (AE), ce presupune în cazul nostru fermă ecologică, cereale ecologice, furaje ecologice etc.

Aceste produse trebuie certificate de un organism autorizat care va atesta dacă modalitatea de producție a acestora respectă standardele ECO, conform legislației în vigoare. Tot lanțul de producție trebuie să fie certificat: terenul pe care este amplasată ferma, halele / fermele în care cresc păsările (fiecare adăpost trebuie să aibă un maxim de 3000 capete, să fie 6 capete/mp la interior și 4 mp/cap la exterior, etc.), furajul este și el certificat ecologic, ouăle la rândul lor sunt certificate ca produs ecologic. Apoi procesul de sortare și ambalare se realizează de către operatori certificați ecologic. Produsul final – oul ecologic – trebuie comercializat de către un operator certificat pentru agricultura ecologică și va vinde numai către clienți certificați pentru depozitarea și comerțul de produse provenite din agricultura ecologică. Fiecare etapă este certificată pentru agricultura ecologică, inclusiv dejecțiile care rezultă din fermele ecologice sunt valorificate către ferme vegetale certificate pentru agricultura ecologică. Dacă în lanțul de producție intervine un singur operator care nu este certificat pentru agricultura ecologică – atunci tot ce este făcut anterior se declanșează și este sancționat operatorul care a făcut tranzacție către cineva care nu este certificat.

citeste mai mult